În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
Bukhari înregistrează de la Aisha, radhi Allahu anha, că:
Ori de câte ori Profetul mergea la culcare, în fiecare noapte, el împreuna palmele sale şi sufla în acestea. Apoi, el recita (în palmele sale): "Spune: El este Allah, Cel Unic!", "Spune: Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor." și "Spune: Eu caut adăpost la Domnul oamenilor." Apoi, el ştergea orice putea de pe corpul lui, cu palmele sale. El începea ştergându-şi capul său şi partea din față a corpului și fațada palmelor. Făcea acest lucru, ştergându-şi trupul său de trei ori."
Sunan relatează, de asemenea, acest hadith. Ikrimah a spus:
Atunci când evreii au spus: "Ne închinăm lui Uzayr (Ezra), fiul lui Dumnezeu." și creștinii au spus: "Ne închinăm lui Mesia (Isus), fiul lui Dumnezeu." și zoroastriții au spus: "Ne închinăm Soarelui și Lunii." și politeiștii au spus: "Ne închinăm Idolilor.", Allah a revelat Mesagerului său:„Spune: El este Allah, Cel Unic!”, însemnând El este Unul, Unic, care nu are pe nimeni egal, nici un asistent, niciun rival, niciun egal şi nici unul comparabil cu El.pictures/4/b07a19.jpg
Acest cuvânt, "Al-Ahad", nu poate fi folosit pentru oricine în afirmare, cu excepţia lui Allah Cel Grandios și Cel Măreț, pentru că El este perfect în toate atribuțiile și acțiunele Lui.
În ceea ce priveşte:"Allahu-S-Samad!", Ikrimah relatează că Ibn Abbas a spus: "Acest lucru înseamnă Unicul, de care depinde toată creația Sa."
Ali bin Abi Talhah relatează de la Ibn Abbas:
El este Maestrul, perfect în Suveranitatea Sa, Cel mai Nobil, perfect în nobilimea Lui, Cel mai Grandios, perfect în Splendoarea Lui, Cel mai Indulgent, perfect în Toleranţa Lui, Atot-știutorul, perfect în Cunoașterea Sa și Cel mai Înțelept, perfect în Înțelepciunea Sa. El este Unicul care este perfect în toate aspectele Nobilimii şi Autorităţii. El este Allah, toată lauda I se cuvine numai Lui. Aceste atribute nu sunt onorice oricăror altor persoane, în afară de El. El nu are nici un egal și nimic nu este ca El. Toată slava I se cuvine, Unicul, Irezistibilul.
Al-A'mash relatează de la Shaqiq, care a spus că Abu Wa'il a zis:
As-Samad este Dumnezeul a cărui control este de săvârșit. Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala este mai presus de a avea copii și de a procrea. Apoi, Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala spune: "El nu zămislește și nu este născut. Și El nu are pe nimeni egal!", semnifică: El nu are niciun copil, mamă sau soţie.
Mujahid a spus:
Și El nu are pe nimeni egal!,însemnând că El nu are o soţie.
Acest lucru este precum Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala spune, și semnifică faptul că El deține totul şi El a creat totul.
- Făcătorul desăvârșit al cerurilor și al pământului! Cum să aibă El un fiu, de vreme ce El nu a avut o soață? El le-a creat pe toate și El pe toate le știe.
Surat Al-An'aam 6:101
Deci, cum poate El avea un egal printre rândurile creaturilor Sale, cine poate să fie egal cu El, sau o rudă care să semene cu Măreția Lui? Îndepărtat este Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala de astfel de lucruri. Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala spune:
- Și ei zic: "Cel Milostiv și-a luat un fiu!"
- Voi spuneți un lucru cumplit!
- Aproape că cerurile se crapă de aceste , pământul se despică și munții se prăbușesc în fărâme,
- Pentru că ei Îi atribuie Celui Milostiv un fiu,
- În vreme ce nu se cuvine ca Cel Mi-lostiv să-și ia un fiu!
- Toți cei care se află în ceruri și pre pământ vor veni la Cel Milostiv ca robi,
- El i-a socotit și i-a numărat pe ei bine.
- Și fiecare dintre ei va veni la El în Ziua Învierii singur.
Surat Maryam 19:88-95
Și Allah Preaînaltul spune:
- Ei zic: "Cel Milostiv și-a luat un fiu!" Mărire Lui! Însă ei nu sunt decât niște robi ținuți în cinste.
- Ei nu I-o iau înainte cu vorba și ei purced numai după porunca Lui.
Surat Al-Anbiyaa' 21:26-27
De asemenea, Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala spune:
- Au plăsmuit ei că între El și între djinni ar fi înrudire, însă djinnii știu că ei vor fi aduși.
- Laudă lui Allah! El este mai presus de ceea ce ei vorbesc!
Surat As-Saffat 37:158-159
În Sahih Bukhari, se relatează că Profetul ﷺ Salla-llahu 'alahi wa sallam a spus:
Nu e nimeni mai răbdător cu un lucru rău de care a auzit, decât Allah. Ei îi atribuie Lui un fiu, în timp ce El este Cel care le Dăruiește şi Tămăduiește.
Bukhari, de asemenea, înregistrează de la Abu Hurairah că Profetul ﷺ Salla-llahu 'alahi wa sallam a spus:
Allah Atotputernicul și Mărețul a zis: Descendenții lui Adam Mă neagă și Mă înșeală și nu au dreptul să facă acest lucru. În legătură cu negarea Mea, spunându- și aceasta: "El (Allah) niciodată nu mă va recrea, așa cum m-a creat El mai înainte." Dar recrearea Lui este mai uşoară decât creaţia Sa originală. Cât despre blestemul Său, spunându-și aceasta: "Allah și-a luat un fiu." Dar Eu sunt Cel Unic, Stăpânul Îndestulător. Eu nu zămislesc și nici nu am fost născut şi nu este nici unul egal cu Mine."
Acesta este sfârşitul Tăfsirului surei Al-Ikhlas şi toate laudele şi binecuvântările sunt datorate lui Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala.
Alhamdu li-llahi Rabi-l'aalamin
Allahu Alam