Nobilul Coran se referă la Destin în multe versete, din diferite sure:
- Și Noi am creat toate lucrurile bine întocmite
Surat Al-Qamar 54:49
- Allah știe ce poartă fiecare femeie [în pântece] și ceea ce lipsește sau ceea ce este prea mult în pântece și tot lucrul are la El măsură.
Surat Ar-Ra'd 13:8
Şi multe altele sunt surele în care versetele sunt elocvente. Este evident că Destinul, pe care în arabă îl numim «QADAR», înseamnă legile, orânduielile, sistemele, funcţiile şi operaţiile impuse de către Atotputernicul acestui Univers. Totul există într-o anumită măsură şi proporţie.
Orice mişcare sau nemişcare, a tot ceea ce există în acest Univers, a fost predestinat înainte de a se fi ivit. Atât Destinul, cât şi Voinţa Divină aparţin doar lui Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala.
El Preaînaltul poate schimba Destinul prin Mila şi Îndurarea Sa, ca răspuns la Rugăciuni. Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala este Unicul care poate determina Destinul şi care îl poate schimba în urma Rugăciunilor.
Un lucru deosebit de important, care trebuie ştiut şi conştientizat, este acela că totul se poate schimba prin dua, bineînţeles, numai cu ajutorul lui Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala. Doar un singur lucru nu se poate schimba: ora când trebuie să părăsim această lume. Este un hadith care ne spune că singurul care a fost întrebat de Îngerul Morţii, aleihi as-salam, dacă vrea să mai zăbovească în viaţa aceasta a fot Profetul Mohammed ﷺ Salla-llahu 'alahi wa sallam la care el spune:
"Şi voi mai face ceva pentru Ummati (...)"
la care i se răspunde că nu misiunea lui a luat sfârşit atunci Profetul ﷺ Salla-llahu 'alahi wa sallam spune:
"Atunci du-mă cât mai repede aproape de cel ce m-a creat."
Mintea omenească nu are capacitatea de a pătrunde şi de a înţelege Însuşirile Divine şi Acţiunile Divine decât în limitele făcute cunoscute prin Revelaţii. Omul are puterea intelectuală cu ajutorul căreia evaluează problemele materiale şi diferenţa dintre bine şi rău, ca şi dintre virtute şi viciu.
El are puterea voinţei cu ajutorul căreia poate săvârşi acte bune sau acte rele. Omul este constrâns Sunt capabil să îmi mut mâna când doresc, deoarece Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala a făcut ca muşchii mâini să mi se supună.
Însă, nu-mi pot controla mușchiul inimii sau al stomacului, toate aceste probleme sunt dincolo de puterea noastră, nimeni nu îşi poate modifica mărimea nasului, culoarea ochilor, pentru a apărea mai frumos şi nici înălţimea nu o putem modifica; toate aceste aspecte fiind predestinate.
Omul nu este privat de libertatea sa, de voinţa de câte ori se confruntă cu dificultăţi, greutăţi şi obstacole care sunt dificil de depăşit în limitele capacităţilor sale umane. El îşi are libertatea de voinţă şi îşi urmează calea în limitele capacităţii sale.
El nu este Atotputernicul să facă tot ce doreşte:
- De te va atinge Allah cu vreun rău, nimeni în afară de El nu-l va putea îndepărta. Iar de te va atinge cu ceva bun, să ştii că El este peste toate cu putere.
Surat Al-An'aam 6:17
Atotputernicul nu este tras la răspundere pentru acţiunile Sale, noi suntem cei întrebaţi de către El Preaînaltul, pentru acţiunile noastre. Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala este drept şi nu este nicio îndoială cu privire la dreptatea Sa. Multe persoane păcătoase iau Destinul ca pe o scuză pentru acţiunile lor. Politeiştii s-au gândit să îşi justifice credinţele lor politeiste tot pe baza unei astfel de scuze:
- ... De ar fi voit Allah, nu i-am fi făcut asociaţi nici noi ...
Surat Al-An'aam 6:148
Răspunsul Divin la aceasta a fost:
- ... Aveţi voi vreo ştire pe care să ne-o arătaţi? ...
Surat Al-An'aam 6:148
Cu alte cuvinte, cum ai putut ştii înainte să devii politeist, că politeismul ţi-a fost predestinat? Ai încercat credinţa şi ai constatat că ea îţi este imposibilă?
