O lună binecuvântată este această lună Ramadan, în care toți musulmanii drept-credincioși trebuie să fie mai buni, inshaAllah. Cultivată din timp în inimile lor, sămânța milei și a iertării, le va oferi hrană în luna Ramadan din recolta ei, lăsând, astfel, să iasă la suprafață spiritul toleranței, al bunătății, care trebuie regăsite în toate acțiunile musulmanilor mumini, astfel, răsfrângându-se asupra tuturor celor care-i înconjoară.
Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala este Cel mai Milostiv, Cel mai Îndurător, Iertătorul păcatelor celor care greșesc, atât timp cât robul Său va regreta ceea ce a făcut și se va întoarce cu pietate și căință spre El. Allah Preaînaltul ne spune în Nobilul Coran:
(...) Noi vom ierta păcatele voastre și le vom dărui și mai mult acelora care fac bine!

Allah - Al-Ghafur, El, Atoateiertător, îi învață pe robii Săi să semene milă și îndurare în orice faptă pe care o fac.
El, Preaînaltul, ne îndeamnă la milostenie și toleranță, oferindu-ne modelul Profetului nostru, Mohammed ﷺ Salla-llahu 'alahi wa sallam . Ne cere să iertăm celor din jurul nostru, deoarece oamenii sunt supuși greșelilor, aceasta fiind în natura umană.
În momentul în care ne întoarcem cu îngăduință spre cei care ne greșesc, toate simțămintele de tristețe și de supărare se risipesc și pier. Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala spune în Nobilul Coran:
Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă, răsplata aceluia care iartă și care caută împăcare se află la Allah. El nu-i iubește pe cei nelegiuiți.
Postul din luna Ramadan nu înseamnă doar abținerea de la mâncare și băutură, ci și schimbarea comportamentului, care trebuie îmbunătățit mai ales în această perioadă. Postul este un mijloc de purificare, o modalitate prin care drept-credincioșii învață să își stăpânească sentimentele, precum și posibilitatea de creștere a credinței, a pietății și a răbdării.
Musulmanii drept-credincioși se apropie mai mult de frații și surorile lor, arătând compasiune, înțelegere, bunătate chiar și celor care au greșit față de ei, deoarece este bine-cunoscut faptul că Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala îi iubește pe robii Săi care sunt toleranți și care iartă atunci când un rău li se întâmplă. Ei se încred în Judecata lui Allah Preaînaltul, știind că niciun om nu are dreptul să judece un alt om, orice faptă poate fi judecată numai de El, Unicul. De aceea, ei se întorc spre propria persoană, observând propriile fapte și încercând să își îmbunătățească propriul comportament, mai înainte de a comenta comportamentul fraților și surorilor lor.
Postul are și rolul de a îi învăța pe oameni despre nevoile celor din jurul lor, arătându-le greutățile pe care aceștia le au de îndurat zi de zi. De aceea, prin post, musulmanii drept-credincioși se apropie mai mult unii de alții, acesta obligându-i astfel pe cei care au o situație materială mai bună să își amintească de cei care nu au avut parte de aceeași binecuvântare, oferindu-le din bogăția lor, urmând exemplul oferit de Profetul Mohammed ﷺ Salla-llahu 'alahi wa sallam :
Allah a spus:
«O, fiu al lui Adam! Cheltuiește-ți comorile pentru cauza lui Allah. Cu Mine, averea voastră nu va fi arsă, scufundată sau furată și în schimbul ei, Eu vă voi da orice aveți nevoie.» relatat de Bayhaqi
În această perioadă, mai mult decât oricând, musulmanii drept-credincioși devin mai generoși, oferind din averea lor pe Calea lui Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala. Ei știu că tot ceea ce omul strânge în această viață nu îi va folosi în Viața de Apoi, deoarece oamenii vor merge în fața lui Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala doar cu faptele lor din această viață. Astfel, a oferi din propria avere celor mai săraci, nu trebuie să îi îngrijoreze pe cei drept-credincioși; ei cheltuie din averea lor, bucurând inimile celor nevoiași și sperând, inshaAllah, la răsplată nemăsurată din partea Celui mai Milostiv.
Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala spune în Nobilul Coran:
Deci, fiți cu frică de Allah atâta cât puteți, ascultați, fiți supuși și dăruiți spre binele sufletelor voastre! Iar aceia ale căror suflete vor fi ferite de zgârcenie, aceia sunt cei care vor izbândi.
Astfel, prin oferirea de milostenie celor săraci, musulmanii mumini se apropie mai mult de Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala, amintindu-și de toate binecuvântările pe care Allah Preaînaltul le-a oferit lor și spun Alhamdulilleh pentru tot ceea ce au primit, pentru tot ceea ce li s-a oferit.

În acest mod, oamenii se apropie mai mult unii de alții, nu mai există barierele de clase sociale, cu toții devenind egali, pentru că așa suntem în fața lui Allah, Unicul.
Drept-credincioșii învață să se respecte mai mult unii pe alții și să se ajute în orice împrejurare.
Astfel, ei se întorc doar spre Allah ﷻ subhanahu wa ta'ala, căutând refugiu doar la El, Unicul, fiind cu Milă față de cei din jurul lor, iertându-le celor care au greșit, așa cum a poruncit Allah Preaînaltul:
- Fii cu iertare, poruncește ceea ce este bun și îndepărtează-te de neștiutori!
- Și dacă vreodată Shitan te îmboldește, ispitindu-te la rău, caută refugiu la Allah, căci El este Cel care Aude Totul și Bineștiutor [Samiꞌ, 'Alim].
Surat Al-A'raaf 199-200
O, Allah! Purifică sufletele noastre și fă-ne pe noi dintre cei drept-credincioși!
O, Allah! nu duce inimile noastre în rătăcire și fă-ne pe noi dintre cei care sădesc binele, toleranța și bunătatea!
Amin!