Allah subhanahu wa ta'ala a spus:
- Și i-am dat Noi mai înainte lui Avraam călăuzirea pe drumul cel drept, pentru că Noi îl cunoșteam.
- Și când le-a zis el tatălui său și neamului său: «Ce sunt aceste chipuri la care voi vă închinați?»,
- I-au răspuns ei: «Noi i-am aflat pe părinții noștri închinându-se la ele.»
- A zis: «Voi și părinții voștri ați fost în rătăcire învederată.»
- Au zis ei: «Tu ai venit la noi cu Adevărul, sau tu ești dintre aceia care glumesc?»
- Iar el a răspuns: «Ba nu! Domnul vostru este Stăpânul cerurilor și al Pământului, care le-a creat pe ele, iar eu sunt unul dintre aceia care vă mărturisesc vouă despre aceasta.
- Și, [jur] pe Allah! Eu voi urzi împotriva idolilor voștri, după ce veți întoarce spatele, îndepărtându-vă.»
- Și i-a făcut pe ei fărâme, afară de cel mai mare dintre ei, astfel încât să se întoarcă spre el.
- Au zis ei: «Cine a făcut aceasta cu zeii noștri? El este, neîndoielnic, dintre cei nelegiuiți!»
- Au zis [unii]: «Am auzit un fecior pomenindu-i pe ei. El se cheamă Avraam.»
- Au zis: «Aduceți-l dinaintea oamenilor, pentru ca ei să facă mărturie!»
- Au zis [atunci]: «Tu ai făcut aceasta cu zeii noștri, Avraam?»
- A răspuns el: «Ba a făcut-o cel mai mare dintre ei, acesta! Întrebați-i, dacă ei pot cuvânta!»
- Atunci s-au întors la sufletele lor și au zis: «Așadar, voi sunteți cei nelegiuiți!»
- Apoi au întors capetele lor [zicând]: «Tu știi prea bine că aceștia nu vorbesc!»
- Și a zis el: «Dar oare voi vă închinați, în loc de Allah, la ceva care nu vă este de niciun folos și nici nu vă poate face nimic rău?
- Uff! pentru voi și pentru ceea ce adorați în loc de Allah! Oare voi nu pricepeți?»
- Au zis: «Ardeți-l și ajutați-i pe zeii voștri, dacă voi vreți să faceți [ceva pentru ei]!»
- Dar Noi am zis: «O, foc! Fii răcoare și mântuire peste Avraam!»
- Ei au vrut un vicleșug împotriva lui, însă Noi am făcut ca ei să fie cei mai în pierdere.
Surat Al-'Anbiya' 51-70
Și în Sura As-Șu'ara găsim:
- Recită-le lor istoria lui Avraam:
- Când el le-a zis tatălui său și neamului său: «Pe cine adorați voi?»
- I-au răspuns ei: «Noi îi adorăm pe idoli și rămânem slujindu-i pe ei.»
- Și le-a zis: «Oare vă aud ei când îi chemați
- Sau vă sunt ei de folos, sau vă fac vouă vreun rău?»
- Au răspuns ei: «[Nu!] Dar i-am aflat pe părinții noștri făcând așa!»
- A zis: «Și ați văzut voi aceea ce adorați
- Voi și părinții voștri cei de demult?
- Ei îmi sunt dușmani mie, afară de Stăpânul lumilor,
- Care m-a creat și El este Cel care mă călăuzește
- Care mă hrănește și-mi dă de băut,
- Iar când sunt bolnav, el mă tămăduiește,
- Care mă lasă să mor și-apoi la viață mă trezește,
- Care nădăjduiesc că-mi va ierta păcatele, în Ziua Judecății.
- Doamne, dă-mi mie înțelepciune și ajută-mă pe mine să mă alătur celor drepți!»
Surat Aș-Șu'ara 26:69-83
Și în Sura As-Saffat, se spune:
- Printre cei care au urmat [calea lui Noe] s-a aflat Avraam,
- Când a venit el la Domnul său cu inima curată
- Și când le-a zis tatălui său și neamului său: «Pe cine adorați voi?
- Voiți voi, prin minciună, alți dumnezei afară de Allah?
- Ce credeți voi despre Stăpânul lumilor?»
- Și a aruncat el o privire spre stele
- Și a zis: «Eu sunt bolnav!»
- Și s-au întors de la el, îndepărtându-se.
- Apoi s-a întors către zeii lor și le-a zis: «Voi nu mâncați?
- De ce nu vorbiți?»
- Apoi s-a năpustit asupra lor și i-a lovit cu mâna dreaptă.
- Atunci s-au apropiat de el în fugă.
- Și el le-a zis: «Vă închinați voi la ceea ce ciopliți,
- În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum și ceea ce faceți voi?»
- Au zis ei: «Înălțați pentru el un altar și aruncați-l în flăcări!»
- Au voit să viclenească împotriva lui, dar Noi i-am făcut pe ei să fie cei mai umiliți!
Surat As-Saffat 37:83-98
Acest lucru dovedește falsitatea acelor idoli, căci, de ar fi fost cu adevărat zei, i-ar fi putut face rău lui Avraam, aleihi sallam, în momentul în care acesta i-a renegat.
Allahu Alam

